Live radio
logo

Termeni și Condiții

Termeni și Condiții
EVENIMENT: FESTIVALUL UNTOLD
COORGANIZATORI: UNTOLD SRL, UNTOLD PRODUCTION S.R.L
LOCAȚIA: Mun. Cluj–Napoca, jud. Cluj, România

I. DISPOZIȚII GENERALE
1.1 Termenele și Condițiile Generale (în continuare TCG) se aplică cu privire la organizarea și desfășurarea evenimentului UNTOLD (în continuare Festivalul), coorganizat de către societățile Untold Production SRL, este o societate română, cu sediul în Mun. Cluj-Napoca, Eremia Grigorescu, nr. 122A, jud. Cluj, înmatriculată în Registrul Comerțului cu nr. J12/5129/2021, CUI: 45114420 și UNTOLD SRL, cu sediul in Mun. Cluj-Napoca, Eremia Grigorescu, nr. 122A, jud. Cluj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J12/3105/2015, CIF RO35113711 (denumite împreună Organizatorul sau UNTOLD) și conțin prevederile pe care fiecare participant al evenimentului se obligă să le respecte.
1.2 Prin cumpărarea unui bilet sau prin participarea la festival, Participantul declară că a citit, a înțeles și se obligă să respecte TCG care include totodată și Politica de confidențialitate și Politica de Cookies.
1.3 Termenele și Condițiile Generale sunt valabile pe perioadă nedeterminată. Participanții convin că UNTOLD are dreptul de a modifica unilateral prezentele TCG, fără notificare prealabilă către aceștia. Dacă TCG se modifică, respectivele modificări produc efecte imediat după publicarea pe Site. UNTOLD precizează că TCG pot fi modificate după cumpărarea Biletului, chiar și imediat înainte de Festival.
1.4 UNTOLD recomandă Participanților să monitorizeze eventualele modificări ale prezentelor TCG.

II. DEFINIȚII
2.1. Pe parcursul folosirii lor în prezentul document, termenele definite au semnificația convenită în această secțiune, cu excepția cazului în care sunt altfel definite în cuprinsul prezentului document:
a. Bilet: un certificat emis în orice formă (pe suport hârtie, biletele fizice cartonate sau în formă electronică), bilet de o zi, abonament sau invitație prin care se atestă dreptul la o Brățară la Festivalul UNTOLD. Biletele sunt nenominale sau nominale și au un număr unic de identificare. Prin achiziționarea/activarea Biletelor, cumpărătorii se obligă să respecte aceste Termene și Condiții Generale, procedurile de înregistrare a Biletelor achiziționate, regulile de check-in și acces la Festival, precum și, în general, orice alte reguli de participare la acesta care îi sunt aduse la cunoștință prin diverse mijloace, inclusiv direct prin intermediul Site-ului. Achiziția Biletelor/ Brățărilor din alte zone decât cele autorizate de Organizatorul Festivalului este interzisă și duce la restricționarea accesului la respectivul Festival.
b. Brățară: un certificat aplicat de UNTOLD la validarea unui Bilet, ce oferă drepturi identice cu cele incluse în Bilet și – cu condiția să fie securizat conform secțiunii 3 de mai jos- certifică exclusiv faptul că purtătorul său are dreptul de a vizita Festivalul respectiv; - un instrument special de plată în cadrul Festivalului.
c. Cumpărătorul Biletului: persoana care cumpăra Biletul la Festival.
d. Durata Festivalului: durata oricărui Festival care va corespunde cu perioada de timp dintre începutul și sfârșitul Festivalului. Începutul Festivalului va corespunde cu începutul valabilității biletelor la acel Festival ce autorizează prima intrare la respectivul Festival. Sfârșitul unui Festival ca corespunde cu încheierea valabilității Biletului prin care se autorizează cea mai lungă ședere la respectivul Festival. UNTOLD își rezervă dreptul de a organiza sau a presta Servicii pe Durata Festivalului.
e. Festival – Festivalul UNTOLD, alcătuit din totalitatea programelor de arte ale spectacolului – muzică, divertisment și cultură – și alte Servicii gratuite sau cu plată oferite de UNTOLD într-o anumită perioadă de timp și într-o anumită zonă stabilită de Organizator.
f. Coorganizatori/UNTOLD: Untold Production SRL, este o societate română, cu sediul în Cluj-Napoca, Eremia Grigorescu, nr. 122A, înmatriculată în Registrul Comerțului cu nr. J12/5129/2021, CUI: 45114420 și UNTOLD SRL, cu sediul in Mun. Cluj-Napoca, Eremia Grigorescu, nr. 122A, jud. Cluj, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J12/3105/2015, CIF RO35113711.
g. Partener contractual: un operator economic sau altă persoană fizică/juridică ce desfășoară activități comerciale independente la un anumit Festival, în baza unei relații contractuale cu UNTOLD.
h. Participanți: toate persoanele care participă la Festival, fie că sunt Participanți Autorizați, fie că sunt Participanți Neautorizați.
i. Participanți Autorizați: cumpărătorul Biletului și Vizitatorul.
j. Participant Neautorizat: persoană fizică care participă la un anumit Festival fără a avea dreptul valabil de a intra, inclusiv persoana care obține o Brățară în schimbul unui Bilet dobândit în mod ilegal sau terțul care participă la un anumit Festival cu o astfel de brățară.
k. Produs: elementele și drepturile cu valoare pecuniară ce pot fi achiziționate de la UNTOLD sau alți Parteneri Contractuali în cadrul Festivalului sau în legătură cu acesta, precum și orice vouchere sau alte mijloace similare ce pot fi oferite în schimbul acestora.
l. Serviciu: orice serviciu pus la dispoziție de UNTOLD sau Partenerii Contractuali ai acestuia în cadrul Festivalului sau în legătură cu acesta, fie gratuit, fie cu plată.
m. Site: website-ul UNTOLD, respectiv www.untold.com.
n. TCG: Aceste Termene și Condiții Generale ce guvernează desfășurarea Festivalului, disponibile atât pe Site (așa cum este definit mai sus) cât și la toate intrările din Zona Festivalului.
o. Terți: persoane fizice și juridice, altele decât UNTOLD, Vizitatorii sau Cumpărătorii Biletelor.
p. Vizitator: persoană fizică având dreptul de a intra și a participa la Festival.
q. Zona Festivalului: oricare dintre locațiile unde se desfășoară Festivalul.

III. RELAȚIE JURIDICĂ
3.1 Prezentele TCG se vor aplica:
a) Participării Vizitatorilor sau Cumpărătorilor Biletelor la oricare din Festivaluri.
b) Participanților Neautorizați.
3.2. Prezentele TCG prezintă și obligațiile ce decurg din participarea la Festival și relațiile care se stabilesc între UNTOLD și Participanți cu ocazia Festivalului, aceștia din urmă fiind obligați să le respecte, aplicarea TCG ajungând la garantarea siguranței și confortului TCG.
3.3. Atât prin cumpărarea de bilet, cât și exclusiv prin participarea la Festival, Participanții acceptă și sunt de acord cu condițiile Organizatorului de a controla respectarea prezentelor TCG.
3.4. Organizatorul sugerează Participanților să se adreseze echipei de securitate, reprezentanților săi, organizatorilor sau autorităților în cazul în care sesizează nereguli.
3.5. Prezentele TCG vor fi afișate atât pe site-ul www.untold.com, cât și la intrarea în festival.
3.6. Cumpărătorul Biletului este de acord, prin cumpărarea Biletului, deținătorul Biletului – altul decât Cumpărătorul Biletului – este de acord prin obținerea în mod legal a Biletului, iar Vizitatorul – dacă nu este deja deținător al biletului – este de acord prin primirea Brățării să fie obligat prin prezentele TCG. Cumpărătorul Biletului – iar dacă are loc un transfer ulterior, cedentul ulterior – va avea obligația să informeze Vizitatorul în acest sens în momentul transferării Biletului, și va răspunde pentru orice prejudicii rezultate în urma omiterii informării.
3.7. Participării Neautorizați nu vor avea niciun fel de drepturi în relația cu UNTOLD, deoarece UNTOLD nu încheie o relație contractuală cu aceștia și nu își asumă obligații față de ei.

IV. BILETE ȘI BRĂȚĂRI
4.1 Vizitatorii sunt admiși la Festival la orele și conform condițiilor specificate de către organizator în prezentul regulament. Prin cumpărarea unui Bilet valid fiecare Participant își asigură dreptul de a participa la Festival, cu obligația de a-și cunoaște drepturile și obligațiile din cadrul acestuia.

TIPURI DE BILETE
4.2 Participarea la Festival se face utilizând unul din următoarele tipuri de Bilete:
A) Abonamentele Standard (General Acces) – garantează Participantului Autorizat accesul în cadrul Festivalului pentru toată perioada desfășurării acestuia, începând din prima zi de la ora 16.00 P.M și până la sfârșitul Festivalului (ora 05.00).
B) Abonamentele VIP – garantează Participantului Autorizat accesul în cadrul Festivalului pentru toată perioada desfășurării acestuia, începând din prima zi de la ora 16.00 P.M și până la sfârșitul Festivalului (ora 05.00). Posesorii de abonamente VIP beneficiază de acces într-o zonă special amenajată cu baruri cu opțiuni Premium de băutură. Accesul în cadrul Festivalului pentru posesorii de abonamente VIP se face printr-o intrare specială.
Important! Accesul persoanelor sub 18 ani în zona VIP este strict interzis. Partenerii Contractuali care operează platformele VIP vor putea stabili condiții de acces diferențiate pe platformă, în funcție de serviciile oferite de Partener și plătite de consumator.
C) Bilete de o zi – garantează Participantului Autorizat accesul la toate scenele Festivalului pe ziua respectivă, începând cu ora 16:00 P.M. și până ziua următoare la ora 05.00 AM, oră la care încetează valabilitatea Biletului, iar Participantul nu mai are acces în cadrul Festivalului.

TIPURI DE INVITAȚII
4.3. Participarea la Festival se face și utilizând unul din următoarele tipuri de invitații (care vor fi asimilate Biletelor):
A) Invitații Standard (General Acces) – garantează Participantului Autorizat accesul în cadrul Festivalului pentru toată perioada desfășurării acestuia, începând din prima zi de la ora 16.00 PM și până la sfârșitul Festivalului (ora 05.00).
B) Invitații VIP – garantează Participantului Autorizat accesul în cadrul Festivalului începând din prima zi de la ora 16.00 PM și până la sfârșitul Festivalului (ora 05.00). Posesorii de invitații VIP beneficiază de acces într-o zonă special amenajată cu baruri cu opțiuni Premium de băutură. Accesul în cadrul festivalului pentru posesorii de invitații VIP se face printr-o intrare specială.
Important! Accesul persoanelor sub 18 ani în zona VIP este strict interzisă. Partenerii Contractuali care operează platformele VIP vor putea stabili condiții de acces diferențiate pe platformă, în funcție de serviciile oferite de Partener și plătite de consumator.
C) Invitații de o zi – garantează Participantului Autorizat accesul la toate scenele Festivalului pe ziua respectivă, începând cu ora 16.00 PM și până ziua următoare la ora 05.00 AM, oră la care încetează valabilitatea Biletului, iar Participantul nu mai are acces în cadrul Festivalului.
4.4 Cumpărătorul de bilete/abonamente are obligația de a nu afișa imagini online ale biletelor/abonamentelor achiziționate. Un bilet/abonament asigură accesul unei singure persoane la Festival.
4.5 Este strict interzis să vindeți sau să cumpărați invitații.
4.6 Încurajăm persoanele care intră în Zona Festivalului folosind o invitație să doneze o sumă de bani (în locurile ce vor fi semnalate în acest sens), sumă ce va fi folosită în scopuri caritabile, descrise în locațiile special amenajate.
4.7 Biletele asigură accesul unei singure persoane în Festival.
4.8 Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica lista artiștilor participanți la festival, atât anterior cât și pe întreaga durată a evenimentului UNTOLD Festival. Biletele achiziționate pentru participarea la întreaga zi de eveniment cât și abonamentele, oferă acces cumpărătorului în perimetrul festivalului și nu la un anumit spectacol/ artist.
4.9 Fiecare locație, din perimetrul festivalului, are o capacitate limitată iar accesul poate fi temporar restricționat pentru a răspunde normelor de siguranță în vigoare.
4.10 Biletele/abonamentele Standard vor putea fi modificate în Biletele/abonamentele VIP, cu plata unei diferențe de preț, în limita stocurilor disponibile.
4.11 În cazul prețului unui bilet exprimat în EURO, cursul de referință a fost stabilit la valoare de 5,0000 lei din data de 08.08.2023, ora 08:52:24, al Băncii Transilvania.
4.12 Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica cursul de schimb valutar și prețul Biletelor fără a fi nevoie de înștiințare prealabilă. Modificarea prețului biletelor nu se aplică biletelor deja achiziționate la momentul la care intervine modificarea.
4.13. PRIORITY LANE (SERVICIUL DE ACCES ÎN FESTIVAL PRINTR-O ZONĂ SEPARATĂ DE CEA GENERALĂ)
,,Priority Lane” constă în achiziționarea unui serviciu care permite accesul în festival printr-o zonă dedicată, diferită de accesul general.
4.13.1. Condiții. Pentru a putea beneficia de acest serviciu, clientul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) Să dețină un bilet valabil pentru ediția 2024 a festivalului Untold (Bilet de o zi, General Access), iar dacă biletul este Anytime, să aibă ediția 2024 confirmată
b) Să aibă Check-In Online realizat
c) Serviciul este disponibil pentru toate categoriile de vârstă. Minorii sub 7 ani pot accesa gratuit aceasta zonă alături de însoțitorul care a achiziționat acest serviciu. Toate persoanele peste 7 ani sunt obligate să prezinte dovada achiziționării acestui serviciu la intrarea în zona de acces. În lipsa prezentării produsului, accesul prin zona ,,Priority lane” nu va fi permis.
4.13.2. Pașii pe care îi parcurge participantul pentru a beneficia de acest serviciu sunt:
a) Achiziția se realizează pe website-ul www.untold.com.
b) Deținătorul alege serviciul Priority Lane si completează datele necesare achiziției.
c) Dupa confirmarea datelor și acceptarea Termenilor și Condițiilor și Politicii de Confidențialitate, Clientul face click pe butonul ‘’Pay Now’’ si e redirectionat catre pagina de plata.
d) Dupa realizarea cu success a platii, se trimite mail de confirmare comanda.
e) Dupa ridicarea brățării de festival, participantul se îndreaptă spre zona de Priority Lane, unde va prezenta documentul dedicat pentru Priority Lane în vederea scanării.
4.13.3. Disponibilitate. Organizatorul pune la dispoziție un număr limitat de produse ,,Priority Lane” pentru fiecare zi de Festival. Disponibilitatea poate fi modificată de către Organizator în sensul suplimentării acestora în limita locurilor disponibile.
4.13.4. Utilizare: Acest produs poate fi utilizat o singura data și este valabil doar pentru ziua pentru care acesta a fost achiziționat, așa cum este evidențiat pe website. Participantul are opțiunea de a selecta între ziua 1, 2, 3 sau 4 de Festival. De exemplu, un produs ,,Priority Lane” achiziționat pentru ziua 1 nu poate fi utilizat în ziua 3.
Acest produs nu poate fi transferat către alte persoane.
4.13.5. Prețul. Valoarea produsului este cea indicată pe pagina de internet. Prețurile afișate în cadrul platformei sunt în monedă RON și includ TVA. Prețurile sunt valabile la momentul accesării paginii unde acestea sunt afișate, Organizatorul rezervându-și dreptul de a le modifica oricând, fără niciun preaviz sau notificare prealabilă. Plata se poate realiza exclusiv online cu cardul prin serviciul procesatorului de plăți. Odată plasată și confirmată comanda, aceasta nu poate fi anulată, iar suma de bani achitată nu va fi restituită, indiferent dacă produsul a fost sau nu utilizat.
4.13.6. Aspecte importante: Acest produs nu garantează intrarea într-un anumit interval de timp sau un timp de așteptare mai scurt prin utilizarea acestei căi de acces.
4.13.7. Suport: Pentru orice fel de întrebări sau situații neprevăzute apărute, deținătorul biletului poate să ne contacteze pe adresa de e-mail: [email protected]

INTERDICȚII
4.14 Este strict interzisă transmiterea sau postarea seriilor unice ale biletelor și/sau abonamentelor pe rețele de socializare sau alte website-uri de acest fel (ex. Facebook, OLX etc.).
Nerespectarea acestor prevederi va atrage anularea invitațiilor/biletelor sau abonamentelor comercializate și interzicerea accesul în festival a persoanelor implicate în această operațiune.
4.15 IMPORTANT! Este strict interzisă vânzarea sau cumpărarea invitațiilor și nu este recomandată achiziționarea de bilete sau abonamente decât prin platformele de vânzare bilete autorizate (www.in- town.ro, wwww.entertix.ro, www.extasy.com, sau orice alte platforme autorizate, denumiți Parteneri Contractuali).
ORGANIZATORUL NU POATE GARANTA VALABILITATEA ORICĂROR BILETE CARE NU SUNT ACHIZIȚIONATE PRIN ACEȘTI PARTENERI CONTRACTUALI. ÎN CAZUL ÎN CARE SE DESCOPERĂ ORICE FRAUDĂ CU PRIVIRE LA UN BILET, ORGANIZATORUL ÎȘI REZERVĂ DREPTUL DE A ANULA ACEL BILET LA ORICE MOMENT (chiar dacă posesorul unui bilet fraudat a reușit să parcurgă procesul de check-in, edit sau transfer).
ORGANIZATORUL ATRAGE ATENȚIA ASUPRA FAPTULUI CĂ AU FOST DESCOPERITE O SERIE DE FRAUDE CARE AU DECURS DIN VÂNZAREA DE BILETE PRIN CANALE NEAUTORIZATE, IAR CONSUMATORUL ÎȘI ASUMĂ ÎN ACEST CAZ RISCUL ACHIZIȚIONĂRII UNUI BILET CE NU ÎI VA PERMITE ACCESUL ÎN FESTIVAL.
Organizatorul își rezervă dreptul de a apela la căile legale pentru sancționarea celor care vor fi găsiți că desfășoară astfel de activități, cât și de a anula Biletele/abonamentelor respective.
4.16 Biletele și/sau abonamentele achiziționate pot fi folosite în scop comercial, cum ar fi pentru organizarea de campanii promoționale, oferirea biletelor și/sau abonamentelor drept premii pentru concursuri etc., doar cu acordul prealabil și în scris a Organizatorului. Nerespectarea acestei obligații va duce la anularea biletelor și/sau abonamentelor folosite în scop comercial și obligarea persoanelor responsabile la repararea prejudiciului astfel creat. Totodată, organizarea de campanii promoționale prin utilizarea biletelor și/sau a abonamentelor la Festival, fără acordul prealabil scris al Organizatorului, constituie încălcarea drepturilor de proprietate intelectuala cu privire la Marca UNTOLD.

PARTENERI CONTRACTUALI
4.17 Biletele nu sunt vândute direct către Participanții Autorizați de către UNTOLD, iar plata acestora nu este procesată direct de UNTOLD. Biletul prin care se autorizează participarea la Festivalul relevant este vândut Cumpărătorului de platforma In-Town, Entertix, Extasy sau de alți Parteneri Contractuali (astfel cum este cesionat acest drept de UNTOLD). Toate Plățile se fac prin Partenerii Contractuali. Organizatorul garantează doar valabilitatea Biletelor vândute prin rețelele acestor Parteneri Contractuali.
4.18 Informații suplimentare cu privire la condițiile detaliate aplicabile cumpărării de Bilete online sau în format fizic vor fi furnizate de Partenerii noștri Contractuali în momentul achiziționării bunului.
4.19 Partenerii noștri Contractuali vând Bilete în locații fixe și pe interfețele de cumpărare a biletelor online.
4.20 Cumpărătorul/ Consumatorul va primi informații din partea Partenerilor Contractuali în special în legătură cu următoarele aspecte: taxele și comisioanele aplicate prețului stabilit de UNTOLD, plata și metode de efectuare a plății, facturare, prelucrarea datelor Cumpărătorului/ Consumatorului și posibilități de rambursare, în măsura în care acestea există.
4.21 Biletele acceptate de Organizator care au fost cumpărate de la Partenerii Contractuali pot fi fie pe format fizic cartonat, fie pe format electronic (eTicket-urile) care vă sunt trimise ca PDF atașat sau cod QR într-un e-mail pe care fiecare Participant are obligația să îl imprime și să îl aducă cu el la eveniment, sau să prezinte biletul original în format electronic (pe telefon, tabletă sau alte dispozitive electronice care permit acest lucru) la efectuarea check-in-ului on site. Atenție! Pozele realizate la biletele fizice sau electronice nu sunt acceptate! Majoritatea clienților Partenerilor Contractuali primesc bilete PDF în termen de 3-5 minute după ce plata este finalizată cu succes. Dacă biletul dvs. nu a ajuns prin e-mail după 24 de ore de la plasarea comenzii aveți obligația să contactați platforma de la care ați achiziționat biletul în maxim 10 zile de la achiziționarea biletului, dar cel târziu cu o zi înainte de începerea Festivalului. UNTOLD nu este răspunzătoare în nicio măsură pentru acest gen de situații, iar în lipsa unui bilet valid, nu va putea fi permis accesul în Festival.

ALTE TAXE ȘI SERVICII CONEXE BILETELOR
4.21.1 Prețul final achitat de către cumpărător va fi format din prețul de baza al biletului plus, acesta va include și taxele de administrare și procesare, taxă de timbru Crucea Roșie, taxa timbru monumente și taxe aferente organismelor de gestiune colectivă.
4.21.2 UNTOLD nu își asumă răspunderea pentru taxele de administrare și procesare care pot să difere în funcție de platforma de pe care este achiziționat biletul și de Partenerii Contractuali de la care consumatorul/ cumpărătorul achiziționează bunul. UNTOLD nu este răspunzător pentru serviciile extra oferite de Partenerii Contractuali.

RISK FREE
4.22.1 Serviciul adițional Risk Free este oferit de UNTOLD, care se obligă să returneze contravaloarea biletului de acces cumpărătorului, în caz în care Cumpărătorul îndeplinește toate condițiile următoare:
i) solicitarea rambursării acestuia în termenul prevăzut la art. 4.22.2 și
ii) în caz de neprezentare la eveniment și
iii) în măsura în care cumpărătorul a optat pentru acest serviciu și a achitat taxele aferente, în următoarele condiții:
4.22.2 Cumpărătorul poate solicita oricând returnarea contravalorii biletului Risk Free achiziționat, dar nu mai tarziu de 14 zile înainte de începerea evenimentului, data exactă urmând a fi anunțată de către Organizator.
4.22.3 Organizatorul se obligă să returneze EXCLUSIV contravaloarea biletului, fără taxa de Risk Free (stabilită de organizator în intervalul 10-25 Euro) în termen de maxim 30 zile de la momentul cererii, dacă cererea a fost formulată în termen.
4.23 Cu excepția situațiilor prevăzute la art. 4.22, banii de pe Bilete achiziționate pentru acest eveniment nu se returnează, achiziționarea de bilete la spectacole și activități de divertisment fiind exceptată de la aplicarea dreptului de retragere reglementat de OUG 34/2014. În situația în care Festivalului UNTOLD programat la data anunțată de Organizator este amânat sau anulat datorită circumstanțelor create de pandemia de coronavirus sau a altor evenimente exterioare care nu țin de voința Organizatorului și fac imposibilă desfășurarea evenimentului în condițiile sau la capacitatea normală, Organizatorul nu poate fi ținut răspunzător pentru acest fapt, însă biletele achiziționate vor fi valabile pentru ediția reprogramată a Festivalului.
4.24 Organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru pierderea sau furtul Biletului și/sau abonamentului. Organizatorul nu are obligația restituirii sumei de bani sau înlocuirii Biletului și/sau abonamentului în cazul pierderii sau furtului Biletului și/sau abonamentului.
4.25 Cumpărătorul își oferă expres consimțământul pentru ca Organizatorul să solicite și să prelucreze si adresa de domiciliu sau de reședință a Cumpărătoului cu scopul de a trimite brățara de acces la festival direct la adresa indicată, pentru a asigura astfel într-un mod mai plăcut și mai eficient accesul în Festival. Organizatorul își rezervă dreptul de a oferi această opțiune Cumpărătorilor contra cost, ca și alternativă la opțiunea de a ridica brățara de la locația anunțată de Organizator în ajunul sau în timpul Festivalului. În cazul în care acest serviciu va fi disponibil, Organizatorul va completa aceasta secțiune.

V. OBLIGAȚIA DE CHECK-IN
5.1 Pentru a i se permite accesul in zona Festivalului, deținătorul unui Bilet de acces valid are obligația de a efectua check-in-ul biletului achiziționat. Cumpărătorul unui bilet are posibilitatea de a efectua check- in în două modalități: online sau on-site (la locație).
5.2 Check-in-ul se poate face contra cost on-site (la intrarea în Perimetrul Festivalului) sau gratuit în anumite condiții prevăzute în prezentele TCG și exclusiv în mediul online (pe site-ul www.untold.com sau prin intermediul aplicației UNTOLD).
5.3 Check-in on-site (la locația de desfășurare a evenimentului)
5.3.1 Check-in-ul on-site va fi efectuat de Partenerii Contractuali ai organizatorului, care utilizează infrastructura și personalul propriu.
5.3.1.1 !!! Atenție: Check-in-ul on-site se va putea face în fiecare zi de festival în intervalul 15:00- 04:00 și va permite accesul în festival, cu brățara, începând cu ora 16:00 și până la ora 05:00.
5.3.2 Efectuarea check-in-ul on site se va face în toate situațiile contra cost care se achită la punctele de ticketing unde se va emite brățara pe baza biletului. Taxa pentru serviciul de check-in la locație este în cuantum de 25 EUR, și se achită la momentul la care cumpăratorul se va prezenta cu documentul de identitate, în original.
5.3.3 Atenție!!! Scanarea documentului de identitate (carte de identitate/pașaport) se face doar parțial, fiind colectate doar date constând în: nume, prenume, sex, țară/locație de proveniență, data nașterii, naționalitate și poza de pe actul de identitate, fără reținerea următoarelor date, cum ar fi: codul numeric personal, seria și numărul de buletin sau orice alte date cu caracter sensibil. Pentru mai multe detalii cu privire la datele cu caracter personal care sunt prelucrate de Organizator vă rugăm să citiți Politica noastră de confidențialitate.
5.3.4 Dacă deținătorul Biletului nu dorește să i se scaneze documentul de identitate un operator va înregistra datele furnizate de persoana în cauză pe baza actului de identitate prezentat în original la fața locului.
5.3.5 Fiecare deținător de Bilet valid, care a făcut check-in-ul și s-a prezentat la intrarea în Zona Festivalului, primește o Brățară (a cărei culoare este în funcție de tipul Biletului Achiziționat) căreia îi sunt atașate datele colectate în procesul de check-in. După efectuarea procesului de schimbare a Biletului cu o Brățară, Brățara va conferi drepturile și obligațiile prevăzute de Bilet.
5.3.6 UNTOLD va înregistra Brățara Vizitatorului, pe parcursul procedurii de intrare, sub condiția ca Vizitatorul să fie efectuat, în mod valid, check-in-ul Biletului.
5.3.7 Brățările sunt netransmisibile.
5.3.8 Vizitatorii au obligația de a purta Brățările, pe durata de valabilitate a acestora, la încheietura mâinii sau, în cazul excepționale și bine justificate, în alt loc vizibil, cu condiția ca Brățara să nu poată fi scoasă fără a fi deteriorată. Organizatorii Festivalului pot inspecta Brățările la intrare, la ieșire și pe întreg perimetrul de desfășurare al Festivalului, pe toată Durata Festivalului.
5.3.9 Vizitatorul este pe deplin răspunzător pentru orice deteriorare sau pierdere a Brățării.
5.3.10 Brățările deteriorate, care au fost resigilate sau tăiate, al căror sistem de închidere a fost deschis, cele având un diametru mai mare decât încheietura purtătorului sau la care s-a intervenit în orice fel, NU sunt valabile, iar organizatorii își rezervă dreptul de a reține astfel de brățări, de a refuza accesul persoanelor în festival și de a reclama situația autorităților competente.
5.3.11 UNTOLD nu va înlocui brățările deteriorate sau pierdute decât în măsura în care Participantul poate face dovada achiziționării biletului corelat cu acea brățară în mod legal. Participanții care nu pot face această dovadă își pierd dreptul de a se afla în Zona Festivalului, fiind excluși din acesta.
5.3.12 În cazul pierderii, deteriorării de orice fel a Brățării, Participantul este obligat să-și achiziționeze un Bilet nou pentru ziua respectivă dacă dorește să rămână în perimetrul de desfășurare a Festivalului.
5.3.13 Dacă brățara pare că a fost deteriorată în mod fraudulos, Organizatorul are dreptul, pe lângă drepturile prevăzute în art.5.3.9, să oblige Participantul să achiziționeze un Bilet de o zi indiferent dacă Participantul poate face dovada achiziționării unui bilet în mod legal și indiferent dacă mai dorește sau nu să rămână în Zona Festivalului. Acest drept se poate exercita în mod discreționar, și în funcție de disponibilitatea biletelor pentru acea zi.
5.3.14 În cazul în care, la accesul În Zona Festivalului, deținătorul Biletului este suspectat de dobândirea ilegală a Biletului, UNTOLD își rezervă în mod expres dreptul de a solicita deținătorului biletului să prezinte dovezi (documente și/sau certificate) prin care sa verifice dobândirea sau achiziția legală a Biletului, precum și dreptul de a evalua dacă acestea sunt valide și conforme, iar în lipsa unui document de rambursare a prețului de cumpărare și de a refuza intrarea persoanei respective în Zona Festivalului.
5.4 Check-in Online
5.4.1 Procesul de Check-in Online presupune înregistrarea/atribuirea unui bilet valid într-un cont creat de către Vizitator, prin intermediul site-ul sau al aplicației UNTOLD și oferirea datelor cu caracter personal solicitate pentru acest demers. Procesul de check-in online este gratuit doar în primele 30 de zile de a achiziționarea biletului, după care se percepe o taxă de 15 EURO. UNTOLD încurajează toți Cumpărătorii să își efectueze check-in-ul online la momentul achiziționării biletului pentru a evita plata unor taxe suplimentare și pentru a asigura fluidizarea accesului în festival. Plata taxei de check-in online se va efectua prin platforme de plată securizate.
5.4.2 Cele 30 de zile de gratuitate pentru realizarea Check-in-ului Online se calculează începând cu ziua în care abonamentul a fost achiziționat.
De exemplu: dacă clientul a achiziționat un abonament în data de 31.10, acesta are posibilitatea de a-și face Check In Online Gratuit până în data de 29.11 (inclusiv).
Check-In Online pentru bilete achiziționate din mediul offline – Parteneri
5.4.3 La realizarea check-in-ului online pentru biletele achiziționate din mediu offline – de la unul dintre partenerii Festivalului, posesorul biletului are opțiunea de a scana codul de bare direct cu telefonul sau să îl introducă manual, selectand optiunea Check In with a Valid Ticket.
5.4.4 Dacă după realizarea check-in-ului posesorul biletului nu mai poate să ajungă la festival, acesta are opțiunea să transfere biletul către o altă persoană, folosind butonul de ,,Edit” pentru a șterge Check-In-ul inițial. Transferul se realizează completând datele persoanei care va primi biletul. În această situație, proprietarul inițial își asumă corectitudinea datelor introduse și renunță la orice drept asupra biletului transferat. Dacă biletul este transferat după termenul de 30 de zile de la achiziția biletului, Check-In-ul poate fi realizat de către noul utilizator al biletului după achitarea unei taxe de 15 Euro.
Check-in Online pentru bilete achiziționate din online
5.4.5 Pentru realizarea check-in-ului online, posesorul unui bilet trebuie să își creeze un cont pe site-ul/în aplicația UNTOLD (zona Check-in și Top-up Online), introducând adresa de mail și o parolă. Pentru crearea contului, posesorul biletului trebuie să folosească aceeași adresă de e-mail pe care a folosit-o în momentul achiziționării biletului/biletelor.
5.4.6 După completarea cu succes a datelor, utilizator va primi un e-mail pe adresa introdusă, în vederea validării contului său. După validarea contului, utilizatorul trebuie să se logheze pe platforma de Top Up și Check-in Online. După logarea cu succes pe platforma de Check-in și Top Up Online, utilizatorului îi vor fi afișate toate biletele pe care acesta le-a achiziționat. Utilizatorul va trebui să selecteze biletul pentru care urmează să își realizeze Check-in-ul Online.
5.4.7 Utilizatorul poate realiza check-in-ul gratuit în primele 30 de zile de la cumpărarea biletului.
5.4.8 În situația în care Utilizatorul nu se mai află în perioada de gratuitate (primele 30 de zile de la cumpărarea biletului), pentru realizarea Check-in-ului, acesta va trebui să achite contravaloarea de 15 Euro. Dacă un utilizator a achiziționat mai multe bilete, Acesta va fi nevoit sa achite taxa de 15 Euro, pentru fiecare bilet în parte.
5.4.9 După selectarea biletului, utilizatorul trebuie să încarce o poza (tip buletin) și să completeze următoarele date de identificare: nume, prenume, număr de telefon, sexul, data nașterii, țara și naționalitatea.
5.4.10 Utilizatorii care nu au încă 18 ani împliniți au obligatia de a descarca și completa formularul pentru Consimțământul Parental.
5.4.11 În momentul realizării Check-in-ului Online, Vizitatorul este singurul răspunzător de corectitudinea datelor introduse. Organizatorul are dreptul să verifice la fața locului dacă datele introduse de către vizitator corespund cu datele de pe cartea de identitate a acestuia.
5.4.12 Cel târziu la momentul realizării Check-in-ului Online, Utilizatorul ia la cunoștință și este de acord cu Termenii și Condițiile Festivalului, afișate pe site-ul www.untold.com.
5.4.13 În cazul în care utilizatorul a achiziționat mai multe bilete și dorește să facă check-in-ul și pentru celelalte bilete, poate să facă acest lucru trecând pentru fiecare bilet în parte, datele persoanelor care vor folosi biletele. Posesorul grupului de bilete este direct și singurul răspunzător pentru corectitudinea datelor introduse și va prelua consimțământul de la fiecare persoană pentru care efectuează check-in-ul cu privire la faptul că au citit, au înțeles și sunt de acord cu Termenele și Condițiile Untold și cu privire la Politica de confidențialitate.
5.4.14 În cazul în care, după realizarea Check-In-ului Online, utilizatorul dorește să modifice datele introduse, acesta poate accesa opțiunea de ,,EDIT” în mod gratuit. Realizarea unui nou Check-In este gratuită în termenul de 30 de zile de la achiziția biletului, urmând ca după acest termen să se aplice o taxă de 15 Euro.

VI. POLITICA DE TRANSFER A UNUI BILET
6.A TRANSFERAREA UNUI BILET FĂRĂ CHECK-IN ONLINE REALIZAT
6.1 Check-In-ul este gratuit in primele 30 de zile de la achiziția acestuia. Dupa acestea, utilizatorul trebuie să achite taxa de 15 Euro pentru Check-in. Atât în interiorul celor 30 de zile, cât și după acest termen, transferul este gratuit de un număr nelimitat de ori. În cazul în care noul posesor al biletului dorește să realizeze Check-in-ul pe bilet după cele 30 de zile de la achiziție, va trebui sa achite taxa de 15 Euro.
6.2 Pentru realizarea Transferului de Bilet, posesorul va trebui să completeze datele persoanei care va primi biletul (nume, prenume, email, telefon, localitate).
6.3 Posesorul biletului este OBLIGAT să se asigure ca Biletul (fie ca este în format fizic, fie că este în format electronic) ajunge în posesia persoanei către care dorește să îl transfere. Acest lucru va fi realizat printr-o acțiune separată, care presupune ca posesorul inițial va trimite mai departe biletul pe care acesta îl are. Pozele la bilete nu sunt acceptate!
1) dacă biletul a fost achiziționat online – posesorul inițial va redirecționa mailul care conține PDF- ul/QR-ul cu biletul către adresa de mail pe care a completat-o în momentul în care a ales opțiunea de transfer.
2) dacă biletul a fost achiziționat în format fizic – posesorul inițial va trimite sau va înmâna personal biletul pe care dorește să-l transfere persoanei care urmează să-l primească.
Noul Posesor trebuie să se asigure că, pe lângă e-mailul de notificare, acesta primește și Biletul efectiv – fie în format electronic pe email, fie în format fizic. Accesul la eveniment se va face în baza unui act de identitate și a biletului cu un cod de bare valid.
Noul posesor va trebui să urmeze toți pașii pentru realizarea check-in-ului online pentru biletul transferat.
Pentru informații și suport, utilizatorul poate să trimită un mail la [email protected].
După realizarea cu succes a check-in-ului online, utilizatorul se prezintă la Festival, la cortul de Check- in Online, împreună cu biletul (în format fizic sau pe telefon) și cu un act de identitate cu poza, valid (carte de identitate, pașaport).
6.B TRANSFERAREA/EDITAREA UNUI BILET CARE ARE CHECK-IN ONLINE REALIZAT
6.1 Un bilet care are realizat Check-in-ul Online poate fi modificat în mod gratuit în primele 30 de zile folosind butonul ,,Edit”. După cele 30 de zile de la achiziție, dacă Check-In-ul inițial este șters, utilizatorul trebuie să achite taxa de 15 Euro pentru un nou Check-In. Atât în interiorul celor 30 de zile, cât și după acest termen, transferul este gratuit de un număr nelimitat de ori.
6.2 Pentru realizarea transferului, posesorul biletului trebuie să se logheze în contul pe care l-a creat la realizarea Check-in-ului Online, și să selecteze opțiunea de Editare. Dupa selectarea acestei optiuni, Check In-ul initial este sters. Posesorul biletului are acum 2 optiuni: realizarea unui nou Check In sau Transferarea biletului.
6.3 Odată ce posesorul alege sa transfere biletul unei alte persoane, acesta acceptă și își asumă că renunță la toate drepturile pe care le-a avut asupra biletului.
6.4 Pentru informații și suport, utilizatorul poate să trimită un mail la [email protected].
6.5 După realizarea cu succes a check-in-ului online, utilizatorul se prezintă la Festival, la cortul de Check- in Online, împreună cu biletul (în format fizic sau pe telefon) și cu una act de identitate cu poza, valid (carte de identitate, pașaport).
6.6 Un bilet care are realizat și Check In Online și Top Up Online, nu poate fi editat sau transferat!

VII. TOP UP ONLINE
7.1 Top Up Online este un serviciu oferit de către Festival, utilizatorilor, și presupune acțiunea prin care un utilizator, care are realizat Check-in-ul online valid poate să își încarce, prin plata online biletul, urmând ca suma respectivă să fie transferată pe brățara de festival.
7.2 TOP UP Online se poate realiza doar de pe carduri care au 3D Secure activat. Top Up Online pre-festival – pentru utilizatorii care au Check-in-ul Online realizat.
7.3 Top Up Online este un serviciu oferit de către Festival, utilizatorilor, și presupune acțiunea prin care un utilizator, care a realizat Check-in-ul online pe un bilet și un card bancar 3D Secure activat.
7.4 Pentru realizarea top up-ului online, festivalierul trebuie să parcurgă următorii pași:
a. După realizarea cu succes a Check-in-ului Online, utilizatorul va avea posibilitatea să îți încarce banii pe bilet, selectând serviciul TOP UP.
b. Utilizatorul trebuie să completeze în câmpul ”Deposit on your ticket„ suma de bani pe care acesta dorește să o încarce pe bilet: minim 50 lei/tranzacție + maxim 1000 lei/ tranzacție + maxim 5.000 lei top up-ul total.
c. După introducerea sumei pe care utilizatorul dorește să o încarce pe brățară , acesta trebuie să selecteze butonul Deposit.
d. Utilizatorul va fi transferat către o pagină de plăți securizată, unde va trebui să-și introducă datele cardului și codul de verificare 3D Secure.
e. După realizarea plății cu succes, utilizatorul va putea vizualiza suma totală depusă pe bilet, dar și suma de bani care urmează să fie activată.
7.5. După realizarea Top up-ului online, suma de bani de pe brățară va trebui activată la oricare dintre comercianții din interiorul Festivalului sau la Credit Point-uri, solicitand activarea Top Up-ului Online.
7.6. După activarea top up-ului, Utilizatorul poate cheltui banii în Festival, oricând, pe întreaga perioadă a festivalului.
7.7. Dacă utilizatorul și-a cheltuit toți banii, poate repeta aceeași pași descriși mai sus pentru a-și reîncărca brățara sau se poate deplasa la oricare punct de încărcare – Credit Point din interiorul festivalului.
7.8. În perioada festivalului, utilizatorul are opțiunea de auto top up. Dacă această opțiune este activată, când creditul scade sub 100 de lei, contul de festival al utilizatorului se încarcă automat cu încă 100 de lei. La realizarea cu succes a tranzacției, utilizatorul va primi un mail de confirmare.
Top Up Online în timpul festivalului – pentru utilizatorii fără Check In Online
7.9 Un festivalier care nu are realizat check-in-ul online, poate să beneficieze de serviciul de Top Up Online, dacă își creează un cont în aplicație/site-ul UNTOLD, folosind aceeași adresă de mail de pe care și- a achiziționat biletul, datele pentru check-in-ul online, vor fi automat completate cu datele pe care festivalierul le-a furnizat la check-in-ul la locație.
7.10 După parcurgerea acestor pași, utilizatorul își va putea face top up online, urmând pașii descriși mai sus.

VIII. REGULI GENERALE DE ACCES LA FESTIVAL
8.1 Intrarea la festival este posibilă doar prin locurile și la orele stabilite, exclusiv pentru Participanții Autorizați.
8.2 Accesul în Zona Festivalului se face doar pe la intrările special amenajate, cu respectarea procedurilor de înregistrare a Biletelor achiziționate, regulilor de check-in și de acces, prevăzute de prezentele TCG.
8.3 Pentru a diminua aglomerația creată în zona de acces, cât și disconfortul participanților, vor fi permise două intrări, pe zi, în festival.
8.4 Accesul în Zona Festivalului se va face în funcție de tipul biletului achiziționat.
8.5 Participanții au obligația ca pe lângă Bilet să aibă asupra lor acte de identitate.
8.6 La solicitarea echipei de securitate sau a reprezentanților Organizatorului sau a altor organe competente sau autorități, Participantul are obligația de a prezenta documentele de acces și actele de identitate.
8.7 Prezentele TCG vor fi afișate în loc vizibil la intrarea în festival și în alte zone publice din cadrul festivalului.
8.8 Pentru a asigura desfășurarea în siguranță a Festivalului, UNTOLD își rezervă dreptul de a restricționa tipul obiectelor ce pot fi aduse în zona Festivalului.
Prin urmare, este interzisă intrarea la Festival cu următoarele obiecte:
● Droguri;
● Sticle (inclusiv sticle de parfum sau deodorante);
● Produse cosmetice inflamabile (crema de plaja este permisă);
● Rucsacuri sau borsete mai mari de 29 cm x 21 cm x 12 cm;
● Biberoane;
● Cutii de băutură;
● Conserve;
● Artificii ;
● Lasere;
● Spray-uri;
● Bannere susținute de bețe;
● Scaune;
● Cuțite, arme, obiecte contondente;
● Lanțuri;
● Articole pirotehnice;
● Mâncare sau băuturi;
● Animale;
● Umbrele (în caz de ploaie se vor folosi pelerinelor);
● Materiale inflamabile sau explozive;
● Aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR sau cu obiective detașabile;
● Orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți Participanți.
Această listă nu este una exhaustivă, organizatorul având dreptul de a interzice accesul în festival în măsura în care obiectul deținut de participant ar putea să pericliteze siguranța altor participanți sau ar prezenta un pericol pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului.
8.8.1 Este permis accesul cu:
● Aparate de fotografiat compacte;
● Brichete;
● Camere GoPro;
● Selfie stick-uri (de dimensiuni mici și din materiale ușoare);
● Baterii externe.
8.8.2 Accesul cu medicamente însoțite de prescriptie medicală, insulină, picături – uz medical, spray inhalator pentru astm este permis doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau de orice alt document înlocuitor acesteia și în cantitatea maximă recomandată zilnic.
8.9 Ca urmare a regulilor foarte stricte în privința obiectelor interzise, persoanele responsabile cu securitatea și monitorizarea Festivalului vor percheziționa în detaliu fiecare participant, și orice obiecte interzise descoperite în urma verificării vor fi oprite la poartă, fără ca Organizatorul să-și asume responsabilitatea pentru ele.
8.10 Toți Participanții sunt sfătuiți să consulte lista cu obiecte nepermise și să nu dețină asupra lor astfel de obiecte în cadrul Festivalul.
8.11 În ceea ce privește obiectele pierdute, Organizatorul va amenaja un spațiu în care vor putea fi aduse astfel de obiecte și din care fiecare proprietar își poate recupera bunurile în termen de 72 ore, dar nu mai târziu de prima zi după terminarea Festivalului – ora 10.00 A.M.
8.12 Organizatorul are posibilitatea, dar nu obligația, fotografierii obiectelor pierdute și expunerii acestora pe rețelele de socializare, după caz, în măsura în care prin această acțiune nu s-ar încălca normele legale în materia protecției datelor cu caracter personal.
8.13 În prima zi după terminarea Festivalului ora 10 AM, toate obiectele nerevendicate vor fi predate emitenților acestora (exemplu: carte de identitate, certificat de naștere etc,. în atenția Poliției Municipale; carduri bancare în atenția băncilor emitente). Obiectele fără emitent identificabil, indiferent de valoare, vor fi donate în scopuri caritabile, în măsura în care este posibil și în funcție de natura obiectelor.
8.14 Organizatorul nu este responsabil pentru bunurile Participanților ori pentru eventualele pagube produse acestora.
8.15 Este interzisă intrarea cu mașina, role, skate-uri, biciclete, hoverboard-uri, cât și cu bunuri similare în Zona Festivalului.
8.16 Pentru siguranța și/sau confortul participanților, organizatorul își rezervă dreptul de a stopa temporar accesul în anumite zone, în cazul în care consideră că zonele și-au atins capacitatea maximă autorizată.

IX. MINORI ȘI PERSOANE CU DIZABILITĂȚI
9.1 Minorilor le este interzis consumul de băuturi alcoolice, țigări și droguri.
9.2 Minorii vor primi brățări având altă culoare, care le va permite identificarea lor mai ușoară.
9.3 Minorii sub 7 ani au accesul gratuit în cadrul Festivalului, în compania unui părinte. La cererea persoanelor responsabile cu securitatea și monitorizarea, precum și a reprezentanților Organizatorului, însoțitorul are obligația să prezinte documente precum: carnet de elev, pașaport sau orice alt document care conține poza minorului, care atestă vârsta acestuia.
9.4. Atenție! Accesul minorilor sub vârsta de 7 ani este permis numai în compania unui părinte și este recomandat a fi realizat până la ora 19:00.
9.4.1 Accesul minorilor între 7-14 ani se face numai pe baza unui Bilet valid și numai în compania unui părinte.
9.4.2 Un părinte poate însoți un singur minor cu vârsta mai mică de 14 ani.
9.5 Accesul minorilor între 14-18 ani se va face numai pe baza unui Bilet valid, a actului de identitate și a declarației de angajament.
9.6.1 Este necesar ca un adult să își asume răspunderea pentru un minor și are obligația să completeze și să semneze ”Declarația de angajament„ disponibilă pe site-ul: untold.com/parentalagreement, fără care nu va fi permisă intrarea minorului în Zona Festivalului, indiferent dacă are sau nu însoțitor.
9.6.2 Persoana responsabilă va furniza în cadrul declarației de angajament date de contact la care poate fi contactată în cazuri de urgență.
9.6.3 Organizatorul nu își asumă nicio răspundere referitor la verificarea semnăturilor, respectiv la modalitatea de semnare a declarațiilor, aceste aspecte rămânând în sarcina/răspunderea persoanelor care prezintă declarațiile.
9.7 În unele zone ale Festivalului accesul minorilor sub 18 ani este strict interzis (de exemplu: zona VIP)
9.8 Datorită zgomotului foarte puternic produs în cadrul Festivalului, Organizatorul nu recomandă prezența în cadrul Festivalului a copiilor sub 7 ani.
9.9 Minorii sub 4 ani trebuie să poarte căști antifonice.
9.10 Situațiile excepționale când se acordă reduceri/gratuități unei anumite categorii de minori sau altor Participanți, vor fi semnalate pe site (ex. e-Ticket-urile), și vă sunt trimise ca PDF atașat într-un email pe care fiecare Participant are obligația să îl imprime și să îl aducă cu el la eveniment, sau să prezinte biletul în format electronic (pe telefon, tabletă sau alte dispozitive electronice care permit acest lucru) la efectuarea check-in-ului la locație.
Majoritatea clienților Partenerilor Contractuali primesc biletele PDF sau codurile QR în aproximativ 3-5 minute după ce plata este finalizată cu succes. Dacă biletul dvs. nu a ajuns prin email după 24 de ore de la plasarea comenzii aveți obligația să contactați platforma de la care ați achiziționat biletul în maxim 5 zile de la achiziționarea biletului, dar cel mai târziu cu o zi înainte de începerea Festivalului. UNTOLD nu este
răspunzătoare în nici o măsură pentru acest gen de situații, iar în lipsa unui bilet, nu va putea fi permis accesul în Festival.
9.11 În cazul persoanelor cu dizabilități încadrate într-o categorie de handicap, aceștia și însoțitorii acestora beneficiază de următoarele facilități în limita a 150 de abonamente pentru cele 4 zile de festival:
- Copii cu handicap și însoțitorii acestora beneficiază în mod gratuit de un abonament pentru cele 4 zile de festival.
- Adulții cu handicap grav și accentuat și însoțitorii acestora beneficiază în mod gratuit de un abonament pentru cele 4 zile de festival.
9.12. Pentru a beneficia de gratuitate, adulții cu dizabilități (sau în cazul minorilor reprezentanții legali ai acestora) trebuie să trimită o cerere prin care să își exprime dorința de a participa la festival și o declarație pe proprie răspundere din care să reiasă încadrarea în grad de handicap la adresa [email protected]. În cazul în care persoanele cu dizabilități vor beneficia de un abonament pentru cele 4 zile de festival, vor primi din partea Organizatorul un e-mail în acest sens. Aceste persoane sunt obligate ulterior să prezinte în original la punctul de acces menționat în email-ul de confirmare primit, certificatul de încadrare în gradul de handicap și cartea de identitate spre verificare.
9.13. Accesul gratuit al persoanelor cu nevoi speciale se face numai pe baza actului de identitate, a certificatul de încadrare în gradul de handicap și a confirmării primite pe e-mail din partea Organizatorului.
9.14. Cererile incomplete și/sau cererile trimise la alte adrese de e-mail, nu vor fi luate în considerare.
9.15. Organizatorul își rezervă dreptul de a interzice accesul în festival al persoanelor cu dizabilități care nu prezintă aceste documente în original. În cazul în care reprezentanții Organizatorului au îndoieli justificate cu privire la valabilitatea sau autenticitatea documentelor prezentate, Organizatorul iși rezerva dreptul de a face verificările necesare și de a interzice accesul persoanei.
9.16. Perioada de înscriere pentru a putea beneficia de gratuitatea pentru editia 2024, prevăzută la art. 9.11 este 01.12.2023 – 31.03.2024. Toate cererile trimise în afara acestei perioade nu vor fi luate în considerare.
9.17. Ținând cont că această facilitate poate fi acordată doar în limita unui număr limitat de locuri, având în vedere capacitatea totală a Festivalului precum și normele de siguranță și securitate, așa cum este prevăzut la art. 9.11, gratuitatea va fi acordată în funcție de ordinea primirii cererilor.
9.18. La momentul și în măsura în care se atinge numărul de 150 de cereri care respectă condițiile specificate mai sus, Organizatorul va afișa în prezentele TCG ca numărul maxim de bilete acordate în mod gratuit pentru persoanele cu dizabilități a fost atins, iar de la acel moment Organizatorul nu va mai răspunde cererilor adresate în acest sens.
Organizatorul va răspunde acestor solicitări în termen de 30 de zile de la data formulării cererilor.
9.19. Persoanele încadrate în grad de handicap grav își asumă obligația de a veni întotdeauna însoțite la Festival, din motive de siguranță personală.
9.20. Organizatorul recomandă tuturor minorilor și persoanelor cu dizabilități să vină însoțite la Festival.
9.21. Organizatorul nu va fi ținut responsabil pentru niciun fel de incident sau accident care privește minorii sau persoanele cu dizabilități. Întreaga răspundere pentru aceștia revenind minorilor/persoanelor cu dizabilități și/sau părinților/reprezentantului legal sau însoțitorului.
9.22. Organizatorul atrage atenția părinților/reprezentantul legal sau persoanelor care exercită autoritatea părintească asupra faptului că acestora le revine obligația de supraveghere a minorului și vor fi ținuți răspunzători pentru orice prejudiciu rezultat din nerespectarea acestei obligații.
9.23. În atenția persoanelor cu probleme locomotorii, care utilizează un scaun rulant pentru deplasare: doar în anumite zone din cadrul Festivalului sunt prevăzute intrări cu facilități pentru scaun rulant, acestea fiind marcate pe harta Festivalului.

X. COMPORTAMENTUL PE DURATA FESTIVALULUI
10.1 În Zonele Festivalului, vizitatorii au obligația să se abțină de la toate acțiunile, declarațiile sau comportamentul de natură a pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea fizică a altor persoane sau care pot încălca drepturile acestora.
10.2 Este interzisă orice formă de activitate economică, comercială sau publicitară în Zona Festivalului – inclusiv în zona din fața porților Festivalului – fără permisiunea prealabilă scrisă a UNTOLD. În cazul în care Organizatorii constată desfășurarea unor astfel de activități în perimetrul festivalului își rezervă dreptul de a scoate afară persoanele în cauză și de a le interzice accesul în festival.
10.3 Vânzarea băuturilor alcoolice trebuie să respecte dispozițiile legii, și niciun fel de astfel de băuturi nu pot fi oferite minorilor sub 18 ani și persoanelor aflate în stare de ebrietate de către niciun vânzător din cadrul Festivalului. Servirea băuturilor (răcoritoare sau alcoolice) de către Partenerii Comerciali ai organizatorului se va face exclusiv în recipiente (din aluminiu sau din material plastic) deschise.
10.4 Utilizarea substanțelor calificate ca droguri este interzisă în Zona Festivalului și se pedepsește prin lege. Organizatorul își rezervă dreptul de a tăia brățara acelui Participant care încalcă această dispoziție, de a-l elimina din incinta Festivalului și de a nu îi mai permite accesul, solicitând intervenția organelor abilitate în acest sens.
10.5 UNTOLD își rezervă dreptul de a introduce un sistem de verificare în cadrul Festivalului prin care să se urmărească acordarea băuturilor alcoolice numai participanților care prezintă o certificare sau un act din care să reiasă faptul că au dreptul să consume alcool (de ex. cartea de identitate care atestă vârsta).
10.6 Sunt interzise orice demonstrații de orice natură, care nu au legătură cu Festivalul organizat de UNTOLD, indiferent de numărul participanților, dacă UNTOLD nu și-a dat aprobarea prealabilă scrisă în acest sens. Această aprobare este acordată de UNTOLD la libera sa alegere, în baza solicitării prealabile a organizatorului respectivei demonstrații. În cazul în care se obține o aprobare, participanții sunt obligați să se conformeze cu prezentele TCG și să se comporte într-un mod care să nu deranjeze, să nu împiedice, să nu limiteze sau să nu facă imposibil divertismentul altor Vizitatori, capacitatea de a se deplasa în zona festivalului, accesul în cadrul Festivalului sau capacitatea de a ieși din zona Festivalului, precum și utilizarea Serviciilor și/sau Produselor de către alți Vizitatori/Comercianți.
10.7 UNTOLD are dreptul de a pune capăt demonstrațiilor (atât pe cele pe care le-a autorizat în conformitate cât și pe cele pe care nu le-a autorizat în mod expres), fără a oferi un motiv în acest sens. UNTOLD are dreptul să stabilească condițiile demonstrațiilor, în special numărul de participanți, locația și durata acestora, la libera sa alegere. Dacă UNTOLD declară încheierea unei anumite demonstrații, participanții sunt obligați să oprească imediat demonstrația. Dacă UNTOLD stabilește condițiile pentru o demonstrație autorizată sau recunoscută conform descrierii de mai sus, participanții sunt obligați să se conformeze pe deplin acestor condiții.
10.8 În Zona Festivalului, salariații autorizați și cu calificare corespunzătoare ai UNTOLD sau Partenerii Contractuali ai acestuia precum și salariații sau colaboratorii Partenerilor, vor asigura aplicarea normelor de conduită și siguranță. Vizitatorii se angajează în mod expres, în virtutea participării lor la respectivul Festival, că vor coopera pe deplin cu aceste persoane în limitele legii și vor respecta instrucțiunile acestora în cadrul Festivalului în caz de urgență sau dacă alte circumstanțe semnificative (de ex. din motive de sănătate publică) o justifică.
10.9 La Festival se pot utiliza atât Servicii și Produse gratuite, cât și Servicii și Produse pentru care se percepe plată. Vizitatorii se obligă să plătească toate Serviciile și Produsele pentru care se percepe plată, și își asumă răspunderea pentru plata imediată a tuturor prețurilor și taxelor de cumpărare datorate.
10.10 Vizitatorii vor efectua plata Produselor și Serviciilor pentru care se percepe plată utilizând metodele de plată oferite de UNTOLD sau Partenerii Contractuali. Dacă UNTOLD decide astfel în legătură cu orice zona din Festival, toate prețurile și taxele de cumpărare vor fi plătibile exclusiv prin metodele desemnate de UNTOLD, în loc de numerar.

XI. SUPRAVEGHERE VIDEO ȘI PRELUCRARE DATE CU CARACTER PERSONAL
11.1 Pentru motive de securitate, Zona Festivalului este supravegheată cu camere video de către Parteneri Contractuali ai UNTOLD. Prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal preluate prin camerele video de supraveghere are loc oricând vă aflați în incinta festivalului UNTOLD, iar prin participarea la Festival vă oferiți explicit acordul pentru aceasta prelucrare. De asemenea, concertele precum și întregul festival pot fi înregistrate video/foto de partenerii noștri contractuali, în scopuri de marketing și publicitate, conform celor menționate la cap. XV.
11.2 Categoriile de date cu caracter personal procesate, mijloacele, scopurile prelucrării, precum și întreaga politică a UNTOLD cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal sunt regăsite în Politica de Confidențialitate a Festivalului UNTOLD 2024 disponibilă pe www.untold.com la secțiunea Politică de Confidențialitate.
11.3 Conform Regulamentului UE 679/2016 (GDPR) beneficiați de dreptul de acces, de rectificare, dreptul de a obține ștergerea datelor sau restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție, dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată.
11.4 Pentru exercitarea acestor drepturi vă puteți adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată la adresa [email protected].
11.5 În cazul în care considerați că datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate altfel decât în conformitate cu legislația aplicabilă, vă rugăm sa ne contactați la adresa de e-mail [email protected] sau vă puteți adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
11.6 Pentru mai multe detalii legate de prelucrările de date cu caracter personal vă solicităm să consultați Politica de Confidențialitate disponibilă pe site-ul www.untold.com.

XII. PRODUSELE ȘI MODALITATE DE PLATĂ DIN CADRUL FESTIVALULUI
12.1 În Zona Festivalului vor exista puncte de unde Participanții pot obține Produsele și Serviciile puse la dispoziție de către Organizator sau Partenerii contractuali ai acestuia.
12.2 Participanții au obligația de a folosi în Zona Festivalului doar metodele și instrumentele de plată stabilite de Organizator.
12.3 Modalitatea de plată pentru Produsele și Serviciile oferite în Zona Festivalului sunt voucherele cu utilizare multiplă folosite prin intermediul dispozitivelor de plata (RFID), puse la dispoziție de către UNTOLD, Raiffeisen Bank și VISA, prin serviciul Festipay, respectiv Brățara.
12.4 La intrarea în Zona Festivalului, fiecare Participant va primi o brățară (având sistemul de plată integrat) cu care poate achiziționa Produsele și Serviciile disponibile în cadrul Festivalului. Plata cu numerar în Zona Festivalului este strict interzisă, în afara zonelor de Credit Point stabilite în prealabil de Organizator.
12.5 Aceste instrumente de plată sunt considerate MPV (multi-purpose voucher = vouchere cu utilizare multiplă), așa cum sunt definite de către Comisia Europeană, datorită faptului că în schimbul Punctelor Credit de pe instrumentul de plată, Participantul poate achiziționa servicii/produse care au cotă TVA diferită. În acest caz, încasarea de TVA se face la utilizarea punctelor de credit. În același timp, emiterea unui bon fiscal și/sau a unei facturi pentru Produsul/Serviciul achiziționat, cade în sarcina comercianților (Partenerilor Contractuali). În cazul în care un Participant dorește factură fiscală pentru Produsele/Serviciile achiziționate în cadrul Festivalului, acesta are obligația păstrării tuturor bonurilor fiscale de la fiecare comerciant (Partener Contractual) în parte în vederea solicitării ulterioare a facturii fiscale de la respectivii Parteneri Contractuali.
12.6 Organizatorul are posibilitatea de a oferi Vizitatorilor dovada faptului că tranzacția (depunerea sau retragerea fondurilor) s-a efectuat.
12.7 Procedura privind tranzacțiile în sistemul electronic pe perioada Festivalului este următoarea:
a. La intrarea în Zona Festivalului, după obținerea Brățării, este recomandat ca fiecare Participant să se deplaseze la unul din Credit Point-urile instalate în incinta festivalului pentru a-și încărca Brățara cu puncte credit.
b. Brățara va fi singura modalitate de plată în cadrul Festivalului.
c. Conversia pentru acest MPV (multi-purpose voucher) este: 1 leu – 1 punct credit.
d. Pentru fiecare încărcare, Organizatorul are posibilitatea, dar nu obligația, de a înmâna Participantului o dovadă pentru suma depusă pe Brățară.
e. Brățările deteriorate pot fi dezactivate și înlocuite cu alte Brățări la punctul de Help Desk - Credit Point, situat în Zona Festivalului pe toată Durata Festivalului, cu luarea în considerare a prevederilor punctului 5.3.11.
f. După obținerea unei noi Brățări de la punctul Help Desk, suma deținută de Participant pe Brățară deteriorată se va transfera pe noua Brățară.
g. Participanții au posibilitatea să-și încarce Brățara de câte ori doresc, dar fiecare încărcare trebuie să aibă o sumă minimă de 1 leu, iar Top Up-ul Total nu trebuie sa depaseasca 3000 de LEI.
h. Participantul are dreptul și posibilitatea să-și verifice suma disponibilă pe Brățară la orice Partener Contractual din Zona Festivalului sau la Credit Point.
i. Încărcarea/reîncărcarea Brățării se poate efectua fie prin numerar, prin intermediul cardului bancar, sau prin platforma www.untold.com (pentru carduri bancare emise sub sigla Visa, Visa Electron, Mastercard, Maestro emis de orice bancă din lume), conform Capitolului “Check-In și To-Up Online” al prezentului Regulament.
j. În cazul încărcărilor/reîncărcărilor Brățării prin intermediul Site-ului, Participantul își asumă întreaga responsabilitate pentru datele de pe card introduse în platformă.
k. La prima plata efectuată cu cardul bancar se va solicita codul de securitate 3D Secure. În cazul în care prima plată este autorizată, plățile ulterioare se pot efectua fără codul de securitate 3D Secure.
12.9 Magazinul online www.untold.com folosește pentru tranzacțiile online serviciile Banca Transilvania/EuPlatesc.
12.10 Plata online cu cardul personal sau al firmei dumneavoastră se poate efectua în condiții de siguranța deplina. Cardurile acceptate la plată sunt cele emise sub siglele VISA (Classic și Electron) și MASTERCARD (inclusiv Maestro, dacă au cod CVV2/CVC2).
12.11 Plata se bazează pe un sistem securizat de procesare a tranzacțiilor online care oferă confidențialitate, siguranță și simplitate în achiziția produselor și serviciilor prin Internet. Procesarea datelor de card se face în mod exclusiv prin intermediul băncii.
12.12 Magazinul online www.untold.com nu solicită și nu stochează nici un fel de detalii referitoare la cardul dumneavoastră.
12.13 IMPORTANT! Pentru plățile prin card bancar nu este perceput niciun comision!
12.14 Achiziția Produselor/Serviciilor de la comercianți (Partenerii Contractuali):
a. Participantul își alege Produsul dorit, moment în care Partenerul Contractual respectiv bifează suma în POS;
b. Fiecare Participant are obligația de a verifica suma bifată de Partenerul Contractual în POS, iar după verificare va atinge chip-ul de pe Brățară de terminalul (card-reader) POS - contactless pentru efectuarea plății;
c. Partenerii Contractuali vor avea obligația emiterii de bonuri fiscale către Participanții clienți (și de facturi, la cererea Participanților).

XIII. REFUND - Returnarea banilor rămași pe brățară, la sfârșitul festivalului
13.1 REFUND-ul reprezintă acțiunea prin care, un festivalier își recuperează banii rămași pe brățară, în condițiile detaliate în prezentul Regulament.
13.2 Sumele neutilizate de pe brățara RFID pot fi preschimbate in bani, prin procesul denumit REFUND, dacă sunt îndeplinite toate condițiile impuse de Festival.
13.3 Refund-ul poate fi realizat prin 2 modalități diferite:
A. Refund la locație
13.4.1 Returnarea sumelor la oricare dintre punctele de încărcare de pe perimetrul festivalului, oricând în perioada festivalului, dar nu mai târziu de data și ora stabilită de Organizator și comunicată participanților. Orice solicitare venită ulterior datei și orei expres indicate, nu va fi luată în considerare de către organizator. In aceasta situație, organizatorul nu va putea fi ținut culpabil pentru nerestituirea sumei către festivalier, fiind de datoria și obligația exclusivă a festivalierului să respecte data și ora pana la care poate face solicitarea de restituire a sumelor rămase neutilizate pe brățară. În cazul in care festivalierul nu formulează cererea în acest termen, acesta este unicul răspunzător pentru nerestituirea banilor, organizatorul fiind lipsit de orice culpă. ÎN ACEST SENS RECOMANDĂM FESTIVALIERILOR SĂ FACĂ SOLICITAREA DE REFUND CEL TÂRZIU LA MOMENTUL ÎN CARE PLEACĂ DIN FESTIVAL ÎN ULTIMA LOR ZI DE PARTICIPARE.
13.4.2 Suma returnată reprezintă toată suma rămasă în contul Brățării RFID (inclusiv cele rezultate din tranzacții online).
13.4.3 Pentru realizarea Refund-ului, festivalierul trebuie să poarte brățara la mână și să se asigure că aceasta nu prezinta urme de compromitere (exceptând cazurile agreate de Festival și prezentate în acest Regulament).
13.4.4 In cazul în care clientul a realizat Top Up-ul utilizând un card bancar, suma maximă pe care acesta o poate retrage cash, nu poate să depășească 2000 LEI. Pentru situații in care soldul brățării este mai mare de 2000 LEI, clientul va trebui să prezinte la Help Desk bonul eliberat de POS-ul bancar, cu dovada depunerii sumei. Clientul va completa o solicitare de refund pentru aceasta suma, care va fi transmisă către partenerul bancar. Procesarea refund-ului poate dura pana la 14 zile lucratoare. Sumele solicitate prin completarea formularului vor fi reversate in contul din care s-a realizat plata inițial.
B. Refund Online
13.5.1 Procesul de refund online se referă la returnarea sumelor care provin DOAR din tranzacții online - returnarea va fi realizată la cerere, de către festivalier, la aproximativ 14 zile după selectarea optiunii de Refund, direct pe cardul de pe care s-a făcut tranzacția online de încărcare.
13.5.2 Participanții sunt obligați să completeze corect și să verifice datele de pe formular.
13.5.3 Organizatorul nu are nicio responsabilitate cu privire la obligația de returnare dacă unele informații nu sunt valide.
13.5.4 Pentru returnarea online a sumelor nefolosite se percepe un comision de 5 RON – taxă de procesare, retras automat din contul de festival.
13.5.5 Optiunea de REFUND poate fi activata până la data anunțată de către Organizator.. Orice solicitare venită ulterior acestei date, nu va fi luată în considerare de către organizator. In aceasta situație, organizatorul nu va putea fi ținut culpabil pentru nerestituirea sumei către festivalier, fiind de datoria și obligația exclusivă a festivalierului să respecte și să formuleze cererea de restituire în termenul acordat de organizator. În cazul in care festivalierul nu formulează cererea în acest termen, acesta este unicul răspunzător pentru nerestituirea banilor, organizatorul fiind lipsit de orice culpă.
13.5.6 În cazul în care, un utilizator a realizat Top Up pre-festival și dorește să apeleze la serviciul de REFUND înainte de începerea Festivalului, acesta va putea face acest lucru doar în situații excepționale, situații care vor fi analizate punctual de către Organizator.
13.5.7 În situația în care, festivalierul nu dorește retragerea sumei necheltuite de pe brățară, acesta are posibilitatea de a dona suma respectivă către o campanie de CSR sau o Asociație aflată în contract de colaborare cu Festivalul (campaniile sunt anunțate de către Organizator în apropierea evenimentului și sunt promovate în perimetrul Festivalului pe tot parcursul desfășurării sale). Festivalierul poate opta să doneze sumele rămase pe brățară, prin apăsare butonului de Donate din platforma (pentru refund online).
13.6 Ordinea de REFUND pentru situația în care top up-ul s-a realizat cu mai multe carduri bancare.
13.6.1 Fiecare tranzacție este asociată unui card bancar. Dacă se fac două tranzacții de încărcare de pe două carduri diferite, banii se vor debita mai întâi de pe primul card cu care s-a făcut top-up-ul. De exemplu dacă mai întâi se încarcă 100 Ron de pe un card și apoi 100 Ron de pe un card diferit, iar în festival se cheltuie 80 Ron, restul sumei rămase în contul brățării va fi de 120 de RON. La REFUND se vor returna 20 RON pentru prima tranzacție (primul card de pe care s-a făcut top up online) și 100 RON pe al doilea card, respectiv pentru a doua tranzacție online.
13.7 REFUND în situația în care festivalierul și-a făcut atât top up online, dar și top up la locație:
13.7.1. Dacă mai sunt bani necheltuiți pe brățară, festivalierul va putea obține refund online doar în cuantumul tranzacției pe care el a realizat-o online. De exemplu dacă se face top-up online de 50 de RON, iar la locație se mai face top up de 150 de RON, în balanța brățării vor fi 200 de RON. Dacă în perioada festivalului se cheltuie 70 de RON, pe brățară va rămâne un total de 130 de RON. Din această sumă, festivalierul va putea obține REFUND online doar 50 de RON, urmând ca restul de bani să fie retrași la unul dintre punctele de încărcare din Festival, dar nu mai târziu de data și ora stabilită de Organizator și comunicată participanților.
13.8 Festivalierului îi este afișată în permanență, în cadrul contului creat de către acesta, suma de bani pe care o mai are în total pe brățară și suma de bani aferentă top up-ului online. Astfel, festivalierul este informat în permanență in legătura cu suma de bani pe care acesta o poate solicita prin REFUND online.
13.9 În situația în care festivalierul nu și-a retras sumele necheltuite de pe brățară sau nu a completat un formular prin care solicită refund online sau donarea sumei pana la data și ora stabilită de Organizator și comunicată participanților, devin proprietatea Festivalului aceste sume.

XIV. SECURITATE ȘI SĂNĂTATE
14.1 Ținând cont de anvergura Festivalului, Organizatorul va lua măsurile corespunzătoare, astfel încât Participanții să fie informați despre măsurile și activitățile de prevenire și protecție din cadrul Zonei Festivalului.
14.2 Fiecare Participant are obligația de a manifesta un comportament civilizat față de ceilalți Participanți ai Festivalului.
14.3 În măsura în care Organizatorul considera ca un Participant pune în pericol siguranța celorlalți Participanți sau creează o situație de discomfort pentru aceștia sau se comportă într-o maniera care afectează buna desfășurare a Festivalului sau atmosfera din Festival, Organizatorul își rezervă dreptul de a tăia brațara acelui Participant și de a solicita asistența Jandarmeriei sau a firmei de pază pentru a escorta acel Participant afara din Festival și de a nu îi mai permite accesul acestuia înapoi în Festival.
14.4 Agențiile guvernamentale, instițutiile MAI sau alte organisme autorizate pot oferi Organizatorului un sfat negativ cu privire la accesul unui deținator de bilet și/sau abonament în Festival. În acest caz, Organizatorul este îndreptățit să refuze intrarea în perimetrul evenimentului a Cumpăratorului, iar cel din urma nu va avea nici un drept de compensare.
14.5 În mod deosebit, în scopul unei bune desfășurări a Festivalului, Participanții au următoarele obligații:
● să comunice imediat echipei de securitate și/sau reprezentanților Organizatorului orice situație despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea și sănătatea
● Participanților;
● să aducă la cunoștința echipei de securitate și/sau reprezentanților Organizatorului orice fel de incidente suferite de propria persoană;
● să coopereze cu echipa de securitate și/sau reprezentanții Organizatorului, autorităților competente, voluntarilor, pentru a permite asigurarea unei bune desfășurări a Festivalului, fără riscuri pentru securitate și sănătate;
● să respecte prevederile legislației din domeniul securității și sănătății și măsurile de aplicare a acestora;
● Participantul care observă un incendiu are obligația să anunțe prin orice mijloc echipa de securitate și/sau reprezentanții Organizatorului, pentru limitarea și stingerea incendiului;
● în caz de incendiu, orice Participant are obligația să acorde ajutor;
● să respecte legile în vigoare privind fumatul în spațiile închise (fumatul în spațiile închise din Zona Festivalului este strict interzis).

XV. ÎNREGISTRĂRILE REALIZATE ÎN CADRUL FESTIVALULUI
15.1 Organizatorul are dreptul de imagine asupra întregului Festival și poate utiliza imaginile foto și video, efectuate atât de propriul personal, cât și de participanți, în diverse materiale realizate cu ocazia Festivalului.
15.2 Vizitatorii iau notă de faptul că UNTOLD, Partenerii Contractuali autorizați de UNTOLD, asociații săi, membrii presei, alți Vizitatori și alți Terți pot realiza înregistrări audio și de imagini ale Festivalului.
15.3 Prin urmare, toți Vizitatorii, în virtutea participării lor la Festival, acordă Organizatorului, permisiunea expresă pentru înregistrarea și publicarea imaginii, înfățișării și acțiunilor lor. Persoana care face înregistrările conform regulilor sus-menționate va obține drepturi de folosință transferabile și exclusive care sunt nerestricționate ca timp, amplasare geografică și formă de utilizare cu privire la înregistrările Vizitatorilor, orice prezentare a respectivelor imagini trebuind să fie însă în legătură cu Festivalul.
15.4 UNTOLD și persoanele autorizate de UNTOLD au dreptul nerestricționat de a obține profit, de a utiliza (în special în scopul promovării Festivalului), de a copia, de a publica, de a difuza public și distribui astfel de înregistrări ale Vizitatorilor, fără a fi necesar să îi plătească pe Vizitatori pentru aceasta.
15.5 Vizitatorii iau notă în mod expres de faptul că UNTOLD poate înregistra Festivalul, concertele și programele, poate copia înregistrările și le poate distribui prin mijloace purtătoare de imagine, le poate difuza sau le poate face publice în alt mod și poate face acest lucru în mod repetat, inclusiv prin informarea publicului cu privire la Festival, concerte și programe, prin mijloace de transmisie a datelor prin cablu sau prin orice alte mijloace (de ex. prin YouTube), astfel încât membrii publicului să poată alege individual locul și ora de acces.
15.6 Vizitatorii nu au dreptul, în limitele prevederilor legale, să ridice pretenții împotriva UNTOLD în legătură cu înregistrările și publicarea lor conform celor prevăzute mai sus.
15.7 Vizitatorii au dreptul să realizeze înregistrări audio și de imagini în cadrul Festivalului, dar numai cu ajutorul unui instrument de înregistrare a sunetelor și imaginilor încorporat într-un dispozitiv de telecomunicații utilizat în scop personal (de exemplu un telefon mobil sau o tabletă) sau cu un alt echipament neprofesional.
15.8 Vizitatorii nu pot, fără acordul prealabil al UNTOLD, să vândă, să utilizeze în schimbul unui preț sau să utilizeze gratuit în scopuri comerciale, înregistrările de imagine și voce pe care le-au făcut, să identifice Vizitatorii care figurează în înregistrările respective fără acordul lor, sau să încalce drepturile personale ale celorlalți Vizitatori.
15.9 UNTOLD, în mod expres, nu răspunde pentru încălcarea regulilor sus-menționate de către Vizitatori.
15.10 Organizatorul își rezervă dreptul de a stabili zone/locații cu fotografierea/filmatul interzise. În caz de nerespectare, Organizatorul are dreptul de a confisca aparatul foto / video până la sfârșitul Festivalului și de a șterge respectivele înregistrări.

XVI. LIMITAREA RĂSPUNDERII UNTOLD ȘI FORȚA MAJORĂ
16.1 UNTOLD nu acordă nicio garanție în legătură cu durata procesului de intrare, având în vedere numărul mare de vizitatori!
16.2 UNTOLD recomanda tuturor participanților să-și efectueze check-in-ul online la momentul achiziționării biletului și să vină la Festival cu cel puțin câteva ore înainte de concertul la care doresc să asiste.
16.3 UNTOLD nu acordă nicio garanție în legătură cu posibilitatea de a intra la Festival la ora dorită sau cu privire la posibilitatea de a participa la timp la concertul dorit sau cu privire la calitatea distracției, și exclude în mod explicit rambursarea către festivalier a prețului Biletului, acordarea unei reduceri ulterioare sau plata de daune-interese, despăgubiri sau compensații de orice natură către festivalier.
16.4 În cadrul Festivalului, Organizatorul poate efectua modificări ale programului (artistic, organizatoric, etc.) în mod unilateral, în funcție de diverse situații ce pot apărea pe parcurs.
16.5 UNTOLD își rezervă dreptul de a modifica, restructura și dezvolta ulterior Festivalul, Serviciile și Produsele oferite în cadrul Festivalului, la alegerea sa, în funcție de necesități. Vizitatorii nu au dreptul să ridice pretenții împotriva UNTOLD cu privire la respectivele modificări, restructurări sau dezvoltări ulterioare.
16.6 Prin urmare, UNTOLD nu va garanta Vizitatorului disponibilitatea, conținutul, calitatea și cantitatea programelor și Serviciilor (cum ar fi evoluția sau apariția pe scenă a unui anumit artist, faptul că evoluția unui anumit artist se va ridica la înălțimea așteptărilor Vizitatorului, sau oportunitatea de a participa la un anumit program artistic și/sau la o anumită locație). Aceste elemente pot prinde contur în funcție de caracteristicile speciale ale locației, de situațiile extraordinare intervenite și de echipamentele prezente în cadrul lor (cum ar fi numărul de locuri al unei anumite locații).
16.7 Cu toate acestea, UNTOLD va depune toate eforturile pentru a oferi programele și Serviciile comunicate în prealabil și, dacă oferirea acestora devine imposibilă, pentru a înlocui programul anulat sau Serviciul comunicat în prealabil cu un alt program sau Serviciu.
16.8 UNTOLD nu are obligația să anuleze Festivalul în caz de vreme nefavorabilă, însă, în cazul în care autoritățile solicită suspendarea sau închiderea Festivalului de către UNTOLD din motive de caz fortuit au forță majoră, Festivalul sau o parte a acestuia vor fi anulate/suspendate, iar UNTOLD nu poate fi ținut răspunzător pentru festivalieri sau alte terțe părți pentru închiderea/suspendarea acestuia.
16.9 Vizitatorii iau notă în mod expres de faptul că pot achiziționa și Produse și Servicii în legătură cu Festivalul care sunt oferite de alți Parteneri Contractuali, și nu de către UNTOLD. În astfel de cazuri, contractul este încheiat direct între Vizitator și Partenerul Contractual, iar drepturile și obligațiile decurgând din relația juridică se aplică exclusiv Vizitatorului și Partenerului Contractual.
16.10 Untold nu își asumă răspunderea pentru prejudiciile ce decurg din sau sunt suferite în legătură cu cumpărarea sau utilizarea unor Servicii și Produse furnizate de Partenerii Contractuali sau pentru prejudiciile de orice natură suferite de vizitatori ca urmare a participării la momentele artistice sau la activități subsidiare în cadrul Festivalului.
16.11 Vizitatorii vor intra la Festival exclusiv pe riscul propriu, fiind răspunzători pentru prejudiciile suferite de către aceștia sau cauzate altor participanți în incinta Festivalului. Untold va răspunde doar în cazul în care prejudiciile respective sunt cauzate exclusiv de Untold și nu ar fi putut fi evitate de Participant prin depunerea unor diligențe în acest sens.
16.12 Având în vedere că nu există o relație contractuală între UNTOLD și Participantul Neautorizat, UNTOLD exclude în mod explicit orice răspundere față de Participantul Neautorizat și pentru toate pretențiile pe care le poate ridica un consumator.
16.13 Obiectele pierdute și găsite pot fi predate la biroul de informații indicat pe hartă. Vizitatorii se pot interesa în legătură cu obiectele pierdute la același birou.
16.14 Vizitatorii și Participanții Neautorizați sunt pe deplin răspunzători, atât în baza dreptului civil, cât și a dreptului penal, pentru orice prejudiciu pe care l-au cauzat UNTOLD, Partenerilor Contractuali ai acestuia și altor Vizitatori și Terți în cadrul Festivalului sau în legătură cu Festivalul.
16.15 UNTOLD nu răspunde de activitățile sau omisiunile ilicite ale oricărui Vizitator, Participant Neautorizat, animal de companie sau Terț. În cazul În care un vizitator, Participant Neautorizat, terț produce un prejudiciu, de orice natură, unui alt Vizitator, participant Neautorizat sau Terț, acesta din urmă trebuie să se îndrepte cu orice fel de acțiune împotriva persoanei culpabile, pentru repararea prejudiciului, iar nu împotriva UNTOLD.
16.16 UNTOLD nu răspunde pentru niciun prejudiciu care poate să apară în afara Zonei Festivalului sau pe drumul spre sau de la Zona Festivalului, deoarece UNTOLD poate fi ținut răspunzător exclusiv pentru prejudiciile apărute în Zona Festivalului, în cazul în care sunt întrunite condițiile prevăzute în prezentele TCG pentru angajarea răspunderii UNTOLD.
16.17 Dacă orice Produse sau Servicii sunt disponibile pentru Vizitator după ora de închidere a Festivalului, atunci, începând de la momentul respectiv, Vizitatorul poate achiziționa sau utiliza aceste produse exclusiv pe propria răspundere.
16.18 UNTOLD are dreptul de a înceta cu efect imediat relația juridică cu Participantul (având Bilet sau Brățară) care a încălcat orice prevedere a prezentelor TCG în legătură cu Festivalul. Într-un astfel de caz, UNTOLD poate invalida Biletul Participantului sau îi poate scoate Brățara, iar Participantul va fi obligat să părăsească Festivalul. De asemenea, UNTOLD își rezervă dreptul a refuza achiziționarea unui nou bilet de către festivalierul respectiv, pe toata durata desfășurării festivalului sau în cazul în care obține un bilet la Festival, să refuze accesul său în incinta Festivalului, fără a-i acorda vreun drept de compensare.
16.19 Pe lângă încetarea imediată a relației juridice cu Participantul, UNTOLD are dreptul să refuze ulterior accesul acestuia în Festival.
16.20 Participantul consimte să i se acorde tratamentul medical ce poate fi considerat potrivit în caz de vătămare, accident sau boală pe durata Festivalului și exonerează complet de răspundere pe UNTOLD și toate persoanele care participă la acordarea tratamentului medical respectiv pentru orice astfel de acțiuni.
16.21 În Zona Festivalului se vor asigura în regim de continuitate servicii de prim ajutor și asistență medicală. UNTOLD nu este responsabil pentru modul în care se acordă aceste servicii.
16.22 În cadrul Festivalului se vor desfășura diverse jocuri de lumini de mare intensitate și efecte pirotehnice care pot dăuna copiilor sau persoanelor epileptice.
16.23 Participanții care suferă de boli psihice, fizice și care pot fi afectați în vreun fel de zgomote puternice, efecte vizuale speciale, zone aglomerate, efecte speciale sonore sau orice alte asemenea, își asumă întreaga răspundere pentru prejudiciile pe care le-ar putea suferi.
16.24 De asemenea, Organizatorul nu-și asumă răspunderea pentru eventualele prejudicii sau vătămări care s-ar putea ivi în urma unor focuri de artificii. Participanții își asumă întreaga responsabilitate asupra capacității de participare din punct de vedere fizic/psihic la diverse activități din cadrul Festivalului.
16.25 IMPORTANT! Recomandăm efectuarea unor controale medicale de specialitate înainte de a participa la activități care necesită un nivel de efort crescut.
16.26 UNTOLD nu va avea nicio responsabilitate, de nicio natură, pentru orice fel de prejudiciu (direct sau indirect) ce rezultă din utilizarea sau din incapacitatea de utilizare a informației prezentate pe Site în legătură cu Festivalul.
16.27 UNTOLD, fără nicio notificare prealabilă, poate șterge, modifica sau adăuga orice informație pe Site, suspenda orice activitate pe Site, iar în cazul în care se fac referiri la alte site-uri UNTOLD nu garantează și/sau confirmă sub nicio formă tipul de informație care poate fi găsit pe aceste site-uri.
16.28 UNTOLD nu este responsabil nici pentru comentariile afișate de către utilizatori pe Site. Orice informație, date, text, fotografii, grafică etc. conținute pe Site sunt responsabilitatea acelei persoane/entități de la care provine. În aceste condiții UNTOLD nu poate garanta conținutul Site-ului incluzând, dar nelimitându-se la, informații trunchiate, incomplete sau greșite sau pentru orice consecințe ale utilizării acestora.
16.29 UNTOLD nu oferă garanții, de nicio natură cu privire la faptul că Site-ul va funcționa neîntrerupt, sigur și fără erori de orice fel. Site-ul poate fi întrerupt de către proprietar sau administratori în orice moment fără nicio notificare prealabilă şi fără niciun fel de pretenție de orice fel din partea utilizatorilor acestuia.
16.30 În cazul anulării Festivalului din motive ce țin de culpa exclusivă a Organizatorului, Partenerii Contractuali de pe site-ul cărora Cumpărătorii au achiziționat Biletele vor rambursa prețul biletelor plătit de Cumpărător în termen de 30 de zile de la data la care s-a anunțat anularea.
16.31 Contravaloarea biletelor achiziționate nu va fi restituită în situația anulării Festivalului de către Organizator din cauze care intră sub incidența forței majore sau a cazului fortuit. Prin forță majoră sau caz fortuit se înțelege orice eveniment extern și imprevizibil cum ar fi, dar fără a ne limita la: furtuni, amenințări sau risc de atac terorist, acte ale autorităților publice, fie legitime sau nu, epidemii, pandemii, accident, explozii, incendii, inundații, ploi torențiale, cutremur, conflicte sociale, scurtcircuit major, risc ridicat de afectare a sănătății sau orice alte cazuri care nu pot fi prevăzute sau înlăturate prin diligențe și prudență de către Organizator.
16.32 Mutarea locului de desfășurare a evenimentului în aceeași arie geografică nu reprezintă motiv pentru returnarea contravalorii biletelor.
16.33 Datele de desfășurare ale festivalului pot fi modificate unilateral de Organizator în caz de forță majoră sau caz fortuit fără nicio obligație de rambursare a prețului biletelor către Cumpărător.
16.34 Dacă evenimentul este reprogramat din cauze ce țin exclusiv de voința Organizatorului, contravaloarea biletului poate fi returnată, dar cererea de returnare a contravalorii trebuie trimisă către punctul de vânzare de la care a fost achiziționat biletul în termen de maxim 30 de zile de la data anulării evenimentului pentru care a fost achiziționat sau cel târziu la data la care Cumpărătorul ar fi trebuit sa participe la Festivalul pentru care și-a achiziționat inițial Biletul.
16.35 În situația în care intervine decesul posesorului de bilet, Organizatorul evenimentului va restitui contravaloarea biletului achitat cu condiția prezentării din partea solicitantului a documentelor justificative care să facă dovada evenimentului (spre exemplu, certificat de deces).

XVII. DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
17.1 Tot ceea ce este postat pe Site precum și pe diverse tipuri de suporturi în Zona Festivalului, cum ar fi, însă fără a se limita la, imagini, texte, elemente de grafică, simboluri, logo-uri, baze de date etc. este proprietatea UNTOLD și/sau a Partenerilor Contractuali ai acestuia. Toate acestea cad sub incidența legislației în materie de proprietate intelectuală.
17.2 Vizitatorii și Terții nu pot utiliza, copia, distribui, publica sau incorpora în alte documente sau materiale astfel de marcaje/informații sub nicio formă în scopul obținerii de venituri fără permisiunea prealabilă scrisă și expresă a UNTOLD și/sau a Partenerilor Contractuali ai acestuia.
17.3 Imaginile, logo-urile, textele Partenerilor Contractuali ai UNTOLD aparțin acestora şi sunt reproduse pe Site sau în Zona Festivalului cu acordul lor.
17.4 UNTOLD va depune toate eforturile în vederea identificării mesajelor pe care le-a primit pe Site fără să-i fi fost adresate, prin refacerea linkului direct către sursă sau prin menționarea persoanelor care figurează pe acest Site, dar nu va putea garanta întotdeauna existența sursei reproduse.

XVIII. FURNIZAREA DE INFORMAȚII/ TENTATIVE DE FRAUDĂ
18.1 Pentru a utiliza Site-ul, utilizatorii Site-ului sunt de acord să furnizeze informații reale despre ei, astfel cum sunt acestea specificate în secțiunea de înregistrare ca utilizator și sunt de acord să furnizați aceste informații corect și complet.
18.2 Orice încercare de a furniza informații false, de a accesa datele personale ale altui utilizator, de a modifica conținutul Site-ului sau de a afecta performanțele serverului pe care este postat Site-ul, va fi considerată tentativă de fraudare a sistemelor UNTOLD și va duce la blocarea imediată a accesului utilizatorilor Site-ului. De asemenea, UNTOLD își rezervă dreptul de a anunța autoritățile competente despre această tentativă.

XIX. OFERTE PROMOȚIONALE, TOMBOLE ȘI CONCURSURI
19.1 UNTOLD, la alegerea sa, va stabili condițiile de desfășurare a promoțiilor de pe Site, în condițiile legii. Promoțiile, tombolele și concursurile se desfășoară pe perioadă limitată și expiră automat la data menționată pentru fiecare promoție, tombolă sau concurs în parte.
19.2 Orice promoție, tombolă sau concurs pot fi întrerupte sau anulate în orice moment fără nicio notificare prealabilă. Toți participanții vor fi însă anunțați de întreruperea sau anularea respectivă.

XX. DISPUTE
20.1 Orice conflict apărut între UNTOLD și clienții săi ca urmare a participării la Festival sau a utilizării Site-ului se va soluționa pe cale amiabilă. În cazul în care acest lucru nu este posibil, soluționarea conflictelor este de competenta instanțelor române din Cluj-Napoca sau București.
20.2 Legea aplicabilă este legea romana.

XXI. PREVEDERI DIVERSE
21.1 Prezentele Termene și Condiții, reprezentând Contractul dintre consumator și Organizator, pot fi cesionate de către aceasta din urmă fără a fi necesar acordul clientului.
21.2. Numele capitolelor și sub-titlurile sunt doar pentru referință și nu trebuie luate în considerare în interpretarea sau construcția prezentelor TCG.
21.3. În cazul declarării vreuneia din clauzele prezentul TCG nulă sau inaplicabilă, restul clauzelor vor continua să își producă efectele, iar clauză declarată nulă sau inaplicabilă va fi înlocuită de o nouă clauză care să reflecte cât mai apropiat cu putință voința Organizatorului.
Secțiunea “Termeni și Condiții Generale - UNTOLD 2024” a fost ultima actualizată la data de 11.09.2023 cu privire la aspecte legate de organizarea ediției 2024.
Urmărește-ne pe Instagram@untoldfestival

Prietenii noștri

Universul UNTOLD

Utilizăm module cookie sau tehnologii similare în scopuri precum afișarea de conținut personalizat. Făcând clic pe Acceptă, sunteți de acord să permiteți colectarea de informații. Pentru a afla mai multe, inclusiv despre cum să le dezactivați, consultați Termeni și Condiții, Politica de Confidențialitate.